Pagini

luni, 15 ianuarie 2018

România la adolescență. Epoca Daea

Primul care a ieșit de la ședința de pomină a PSD a fost celebrul ministru Daea. Urmărit de jurnaliști, acesta a mers nesigur către poarta uriașă a curții, pe care nu a reușit să o deschidă, apoi s-a întors, căutând mașina sau altceva, nici el nu știa ce. 

Liderii PSD. Sumă zero

Sumă zero (Dragnea, Tudose)
PSD face agenda publică în contextul în care Opoziția nu dă semne de viață. PSD face agenda publică, dar discuțiile sunt derizorii. Mize mici. Țară de margine. Oameni de stat de doi bani. Politicieni tip mărunțiș.

vineri, 5 ianuarie 2018

Cine a fost Leo Popper

Mențiunea despre Leo Popper, cel mai vârstinc bucureștean care a murit în ziua de 31 decembrie 1917. Sursa: Gazeta Bucureștilor
Ne place să credem că am trăit într-o viață cât alții în zece. Asta ne ajută subconștientul, orgoliul, ne dă curaj, imbold. Ne justifică. Eventual, ne oferă prilejul de a spune că vremurile sunt de vină. Comunism, decreței, cutremur, revoluție, mineriade, inflație, post-comunism, tranziție, Iliescu, Năstase, Băsescu, 11 septembrie, NATO, UE, criza economică, Saddam, Bin Laden, Deveselu, Crimeea, Ordonanța 13...

duminică, 31 decembrie 2017

La mulți ani și canari voioși!

Ultima poziție din Mica publicitate e despre „cel mai frumos cadou de Anul Nou”. Sursa: Universul 1918
În urmă cu 100 de ani, românii erau în război și lucrurile nu mergeau deloc bine. Dar anul în care intrau, 1918, avea să se încheie glorios. Incredibil. 


joi, 14 decembrie 2017

România, împinsă în fața trenului

Scenă din lupta care a avut loc în stația Costin Georgian. Sursa: digi24


România se află pe un peron. Acesta este un lucru bun. Un tren înseamnă o șansă. Mulți nici nu au norocul de a vedea trenul. Măcar o dată în viață.

marți, 5 decembrie 2017

Regele Mihai a plecat


Regele Mihai. Sursa: familiaregala.ro
Am sperat, prostește și naiv, să se întâmple un miracol. Am sperat ca Regele să nu moară. Dar abia astăzi, în această zi tristă, realizăm că miracolul s-a produs mai demult. Atât că nu ne-am dat noi seama.


PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters